Lansat, ca proiect-pilot, pentru pregătirea elevilor promiţători, care participă la concursurile naţionale şi internaţionale, Centrul de excelenţă în educaţie din Ploieşti are probleme grave din cauza subfinanţării. Personalul de aici şi profesorii care asigură pregătirea elevilor nu şi-au mai primit salariile din luna martie. Primăria Ploieşti promite că va aloca fonduri, însă rămâne o dilemă cu privire la posibilitatea de acoperire a lunilor pierdute deja.

Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a declarat marţi că va fi iniţiat un proiect de hotărâre în Consiliul Local pentru sprijinirea acestui centru în care sunt pregătiţi elevii cu rezultate foarte bune. Edilul dă vina pe reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, care au acest centru în subordine.

"Am fost informat în cursul săptămânii trecute de acest aspect. Din nefericire, vedem o abordare duală, în momentul în care se inaugurează sau se fac lucruri bune, toată lumea vine şi încearcă să obţină un avantaj politic, însă în momentul în care trebuie să susţină o astfel de activitate, răspunderea pică doar în sarcina autorităţilor publice locale. Se pare că Guvernul a decis că un centru de excelenţă, înfiinţat ca proiect-pilot acum câţiva ani, nu mai reprezintă o prioritate. Am constatat că legea le permite autorităţilor locale să finanţeze aceste centre de excelenţă, drept pentru care am propus un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru rectificarea bugetului local. Ce îmi pare extraordinar de grav este că nu am fost informaţi din timp cu privire la problemele financiare de aici. Nu trebuie să uităm că aici se pregătesc elevii care participă la olimpiade naţionale şi internaţionale, iar municipalitatea a participat de fiecare dată pentru sprijinirea acestor tineri cu potenţial. Sper ca, pe viitor, Ministerul Educaţiei şi în special Inspectoratul Şcolar să se aplece mai atent asupra acestui centru", a declarat primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre.

Vezi mai multe detalii pe Telegrama.ro!