Stațiile de încărcare mașini electrice vor fi instalate și operate de Termo Ploiești. Echipamentele sunt achiziționate în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR.
Stații de încărcare mașini electrice, în parcările rezidențiale din Ploiești. Când și unde vor fi amplasate

Amplasarea stațiilor de încărcare a mașinilor electrice în parcările de la blocuri urma să fie reglementată prin regulamentul de atribuire a locurilor de parcare rezidențiale, numai că proiectul a fost respins de Consiliul Local, pentru a treia oară, la finalul lunii trecute. Între timp, Termo Ploiești are de respectat un termen clar pentru amplasarea de astfel de echipamente, conform proiectului derulat prin PNRR, în cadrul căruia au fost achiziționate.

„Deoarece în cuprinsul regulamentului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 14/29.01.2026 este menționat la art. 9, lit. a) că până la aprobarea «Regulamentului de înființare, atribuire, folosire, organizare şi funcţionare a locurilor de parcare, în parcările de reşedinţă şi de domiciliu din municipiul Ploieşti» nu se pot amplasa stații de reîncărcare în parcările condominiale, s-a considerat necesar ca, în vederea respectării termenelor contractuale, dar și pentru a nu se pierde pe cale de consecință finanțarea din fonduri date prin Planul Național de Redresare şi Reziliență, PNRR, să se facă o completare la «Regulamentului pentru amplasarea stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice și echipamentelor automate de preluare/colectare a ambalajelor primare nereutilizabile împreună cu containerul in care acestea sunt amplasate», prin care să se prevadă exceptarea de la regulă pentru cele 45 de amplasamente adiacente punctelor termice aflate în parcările condominiale ale ansamblurilor de locuințe colective”, precizează raportul de specialitate atașat unui proiect publicat de Primăria Ploiești în transparență decizională.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Proiectul privind închirierea locurilor din parcările rezidențiale ale Ploieștiului, RESPINS pentru a treia oară de Consiliul Local

Documentul prevede că termenul limită până la care trebuie finalizat proiectul derulat prin PNRR, cu o valoare de 1,125 milioane de euro, fără TVA, este 29 iunie 2026.

Poza articol  Citește articolul: 45 de stații de încărcare a mașinilor electrice vor fi montate în Ploiești

Lista parcărilor rezidențiale în care Termo Ploiești va amplasa stații de încărcare a mașinilor electrice